După cum bine se cunoaște, vara anului 2023 a debutat cu o ,,veste” nefastă pentru operatorii economici din industria Horeca, odată ce a devenit publică poziția oficială a autorităților fiscale relativ la modul de interpretare a prevederilor legale cuprinse în art. 291 alin. (2) lit. e) și k) din Codul fiscal – în ceea ce privește cota TVA aplicabilă băuturilor pe bază de cafea/ceai/mate/cacao preparate în unități ce desfășoară activități în domeniul ospitalității.
Practic, în urma emiterii acelei interpretări de către ANAF – la momentul actual cunoscută de toți actorii din industria Horeca – a devenit clar că regimul impozabil al acestor băuturi urma să se modifice retroactiv prin aplicarea cotei TVA de 19% în loc de cea de 9%, începând cu data de 01.01.2023.
În scopul stabilirii diferențelor de TVA datorate de operatorii economici, au fost demarate controale antifraudă în toată țara, multe dintre ele fiind în curs de desfășurare și la momentul actual. Obiectivul acestor controale constă în verificarea respectării prevederilor legale privind modul de calcul și declarare TVA aferentă băuturilor pe bază de cafea/ceai/mate/cacao preparate în unități care desfășoară activități încadrate preponderent, dar nu exclusiv, în codurile CAEN 5610, 5621, 5629 și 5630.
Pentru sumele calculate prin procesele-verbale emise la finalizarea controalelor, organele antifraudă procedează la întocmirea și emiterea deciziilor de impunere, acte care reprezintă titluri de creanță în sensul legii fiscale. Sub acest aspect trebuie știut că în materie fiscală este consacrat expres dreptul contribuabilului de a fi ascultat, sens în care organului fiscal îi revine obligația de a-i asigura acestuia posibilitatea efectivă de a-și exprima poziția cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei.
În practică, în vederea respectării acestui drept, organele antifraudă procedează la comunicarea către contribuabil a unui proiect al deciziei de impunere și îi adresează totodată o invitație la audiere, pentru a-i acorda posibilitatea exprimării unui punct de vedere, atât în scris, cât și verbal, cu privire la aspectele ce ar putea influența luarea deciziei.
În majoritatea situațiilor, operatorii economici au uzitat de acest drept și au transmis puncte de vedere cu privire la modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 291 alin. (2) lit. e) și k) din Codul fiscal, învederând, în esență, că băuturile pentru care s-a calculat diferența de TVA nu se încadrează în codurile NC 2202 10 00 sau 2202 22.
Bogdan Blaj, avocat coordonator al echipei Blaj Law, ce reprezintă o mare parte dintre operatorii economici din țară „Probabil este de prisos a se menționa că, indiferent de motivele invocate in concreto de contribuabili în susținerea punctului de vedere care ar justifica aplicarea cotei TVA de 9%, considerentele sunt înlăturate de organele emitente ale deciziilor de impunere. În motivare se face trimitere la cele două adrese emise de Direcția generală de legislație fiscală și reglementări vamale din cadrul Ministerului Finanțelor respectiv de Autoritatea Vamală Română care conțin argumente în sprijinul încadrării băuturilor pe bază de cafea/ceai/cacao preparate în diverse localuri/unități de servire în codurile NC 2202 10 00 sau 2202 99.
Deciziile de impunere prin care se stabilesc obligațiile fiscale principale constând în diferența de TVA pot fi contestate în termen de 45 de zile de la comunicare la organul emitent al actului. Această procedură este obligatoriu de urmat, nefiind posibilă contestarea deciziilor de impunere direct la instanța de judecată.
Practic, decizia prin care se soluționează contestația în procedura administrativ fiscală va putea fi atacată împreună cu decizia de impunere la instanța de contencios administrativ competentă conform art. 10 din Legea 554/2004. Cu toate acestea, în ipoteza în care nu se soluționează contestația în termen de 6 luni de la data depunerii acesteia, contestatorul se va putea adresa instanței de judecată în vederea anulării deciziei de impunere.
Așadar, este imperios necesar ca operatorii economici din industria Horeca să uziteze de această procedură administrativ fiscală, parcurgerea acesteia fiind o condiție de admisibilitate a acțiunii în instanță având ca obiect anularea deciziei de impunere care stabilește creanța fiscală constând în diferența de TVA.
Totodată, trebuie avut în vedere că subsecvent stabilirii creanțelor fiscale principale constând în diferență de TVA calculată pentru fiecare lună care face parte din perioada verificată, organele fiscale procedează la calcularea accesoriilor aferente acestor sume.
Accesoriile sunt reprezentate de dobânzi și penalități de nedeclarare și se calculează începând cu data de 25 a lunii următoare pentru care s-a stabilit creanța fiscală principală care le generează, până la o dată anterioară emiterii deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii, care poate fi, după caz, finalul lunii anterioare sau chiar luna curentă emiterii acestei din urmă decizii.
În situația în care obligațiile fiscale principale pentru care s-au calculat penalitățile de nedeclarare se sting prin plată, compensare sau eșalonare în termenele prevăzute de art. 156 alin. (1) din Codul de proc. fisc. contribuabilii vor putea beneficia de o reducere cu 75% a penalităților de nedeclarare, în conformitate cu prevederile art. 181 alin. (2) din Codul de proc. fisc.
Sub acest aspect trebuie menționat faptul că, în contextul actual au existat situații în care reducerea a fost calculată în mod greșit, în sensul că, deși erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru reducerea penalităților de nedeclarare cu 75%, organul fiscal a redus cuantumul penalităților la 75%, aplicând în concret o reducere de doar 25%.
În mod evident o atare măsură este nelegală. Așadar, în ipoteza în care se întâmpină astfel de situații, decizia de reducere a penalităților trebuie contestată la organul emitent al actului, în termen de 45 de zile de la comunicare, iar ulterior și la instanța de judecată – în măsura în care soluția din procedura administrativ fiscală va fi una nefavorabilă.
O altă neregularitate întâlnită în practică relativ la modalitatea de calcul a obligațiilor fiscale accesorii a fost reprezentată de situațiile în care organele fiscale au calculat dobânzi și penalități de nedeclarare aferente creanței principale care nu au vizat perioada verificată și care nu au fost incluse în decizia de impunere prin care a fost stabilită diferența de TVA datorată. Practic, în astfel de cazuri se calculează obligații accesorii pentru o creanță principală care nu a fost stabilită în prealabil, ceea ce nu poate fi acceptat.
Deciziile referitoare la obligațiile fiscale accesorii sunt asimilate deciziilor de impunere în accepțiunea Codului de procedură fiscală și pot fi contestate pe cale administrativă la organul fiscal emitent al actului, acestea putând fi afectate de motive de nelegalitate distincte față de cele incidente relativ la decizia de impunere care stabilește creanța principală.
Trebuie avut în vedere faptul că introducerea contestației nu suspendă executarea actului administrativ fiscal atacat. Contestatorul are însă posibilitatea de a solicita suspendarea actului în acord cu prevederile art. 14 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, dacă există un caz bine justificat în vederea prevenirii unei pagube iminente și dacă se depune o cauțiune calculată în raport de valoarea obiectului contestației, conform art. 278 alin. (2) din Codul de proc. fisc.”
Echipa de avocați Blaj Law sprijină operatorii economici în contestarea deciziilor de impunere și a deciziilor referitoare la obligațiile fiscale accesorii, dar și în formularea cererilor de suspendare a actelor administrativ fiscale.
